Alei si pavaje

Solul a fost adaptat funcţiunilor diferite şi complexe ale ansamblului.
Alei pietonale sau carosabile, suprafeţe de curte pavate diferit, spaţii exterioare acoperite şi pavate, articulează şi coordonează construcţiile ansamblului, subliniază zone şi dirijează privirea.
Locul unde este amplasat ansamblul parohial beneficiază de un fundal natural la scară amplă- dealurile împădurite de dincolo de Valea Doftanei care încântă privirea tot timpul anului. Doi factori negativi trebuiau reduşi şi convertiţi: distanţa reală de peste 70m de la intrarea în curte până la intrarea în biserică parcursă pe o pantă descendentă accentuată ce decurgea dintr-o diferenţă de nivel de peste trei metri. Apoi trebuia o trecere de la scara amplă a peisajului din fundal la scara umană a curţii ansamblului. Şi în primă ordine de idei, omul trebuie pregătit prin calitatea spaţiului exterior parcurs pentru întâlnirea cu spaţiul interior al Bisericii unde participă la cultul divin. Aleea principală ce duce la biserica nou construită străbate o pantă foarte lungă, lată de circa 4m, care se deschide ca un con larg spre spaţiul pavat cu piatră naturală din faţa bisericii. Alcătuită dintr-o fâşie centrală pavată cu dale mari (care sunt şi carosabile), groase, din beton armat cu suprafaţa vizibilă realizată cu piatră din zonă, aleea este supralărgită de cîte o zonă cu pietriş şi e mărginită de pantele nou modelate ale terenului. Aceste pante, zidite din piatră folosită în formele ei naturale, fără liant din mortar, direct în pământ, a permis creşterea printre rosturile zidirii a sumedenie de plante mărunte care dau culoare locului tot anul. Aleea care duce la biserica nouă accentuează importanţa construcţei şi prin faptul că este singura simetrie în amenajarea solului. Piatra naturală a fost aleasă din raţiuni estetice, pentru că se integrează perfect în conceptul de natural, pentru că lasă solul să respire, pentru că se găseşte local sub diferite forme, pentru că poate căpăta cu uşurinţă diferite aranjamente în raport cu locul unde este folosită şi pentru că aduce un spor de frumos construcţiilor. Astfel spaţiul din faţa şi din jurul bisericii, pavat cu piatră naturală (aleasă cu suprafaţa cât mai plană), extinde funcţia acesteia în diferite momente (Paşti, Bobotează, hram, etc), dar are şi un însemnat rol estetic – prezintă construcţia bisericii ca pe un chivot aşezat pe o tăblie naturală. Altă alee carosabilă cu dale de piatră s-a construit spre Grădiniţa de copii şi spre Casa parohială. La Casa parohială, unde circulaţia este relativ individuală nu în grupuri, s-au executat pavaje din piatra locală în formele ei naturale, modelându-se terenul pentru a reveni la nivelul iniţial, punând în valoare soclul înalt al clădirii realizat tot din piatră naturală aparentă, accentuând sobrietatea acestei construcţii vechi de peste 150 de ani. În alte locuri, alei secundare (spre Grădiniţa de copii, spre locul de joacă numit Căsuţa Sfintei Vineri, între Casa parohială şi celelalte construcţii) s-au construit alei cu piatră mică de râu, înecate în vegetaţie. Piatra dă un alt ritm pasului. S-a urmărit confortul mersului fără a supradimensiona lăţimea aleilor.

Trasarea liberă a aleilor urmărind denivelări existente sau nou create ale spaţiului, varietatea lor ca urmare a diversităţii funcţiunilor, dezvăluie în final calităţile sculpturale ale sitului.